| 1.
|
TREBU'I, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = asa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Asa-ţi trebuie! = asa ţi se cuvine, asa meriţi. Atâta i-a trebuit (ca să...) = asta a asteptat (ca să...) 2. Tranz. unipers. si impers. Este necesar să..., este obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3. Tranz. unipers. si impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) tr'ebui si trebui'esc] - Din sl. tr~ebovati.
Sursă
: DEX'98
(55842)
- LauraGellner |
| |
| 2.
|
TREBU'I vb. 1. v. cuveni. 2. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (înv. si pop.) a căuta. (~ să procedăm astfel ...) 3. a fi, a urma. (Când va ~ să plec ...) 4. a avea. (~ să mai fac un singur pas.)Sursă
: Sinonime
( 215700)
- siveco |
| |
| 3.
|
trebu'i vb., ind. prez. 3 sg. tr'ebuie, imperf. 3 sg. trebui'a, conj. prez. 3 sg. si pl. trebui'ască; ger. trebu'ind
Sursă
: DOR
(289624)
- siveco |
| |
| 4.
|
A TREBU//'I pers. 3 tr'ebuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligaţia. Trebuie să plec. 4) A fi posibil. Trebuie să fie coaptă poama. /<sl. tr~ebovati
Sursă
: NODEX
(357488)
- siveco |
| |
|
|